Pagini

Pagini

sâmbătă, 29 iunie 2024

Gem de caise cu lavanda

 




                              Este un gem fin, aromat, rafinat.Adaosul de lavanda ii da o aroma deosebita ce te duce cu gandul la campurile de lavanda din Franta. Acum avem si noi  ceva campuri cu lavanda si observ ca se inmultesc de la an la an. Asta e un lucru bun.
                          Gemul acesta usor acrisor de la caise si cu o subtila aroma de lavanda este merge perfect la torturi si prajituri, dar e delicios intins pe o felie de paine de casa unsa intai cu unt.
                           Eu zic sa nu-l ratati pentru ca se face foarte usor si e pacat sa nu-l aveti in camara. Practic, e reteta clasica, de la mama, de Gem de caise caruia i se adauga, la final, cateva flori de lavanda. Simplu si bun.




                       Ingrediente:

              1kg caise, 600 gr zahar, zeama de la o jumatate de lamaie, o lingurita de flori de lavanda.


                      Mod de preparare:

              Se aleg caise sanatoase, bine coapte. Se spala si se scot samburii. Se pun in vasul pentru dulceata, se stropesc cu zema de lamaie si se adauga zaharul. Se fierb pana se ingroasa, amestecand cu o lingura de lemn, sa nu se prinda. Gemul este gata cand nu mai are zeama. Se incearca, punand un pic pe o farfurie. Daca nu lasa zeama imprejur, gemul e gata.
              In acest moment se adauga florile de lavanda. O lingurita este suficient. Lavanda are aroma puternica si nu trebuie multa. Vrem sa ramana gustul de caise si doar o aroma subtila de lavanda. Se opreste focul si gemul e gata.
               Se pune fierbinte in borcane curate si uscate. Se inchid ermetic si se pun in prosoape, pentru o racire lenta, pana a doua zi. Se pastreza in camari racoroase.





              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru ca toate comentariile necesita aprobare, este posibil ca ele sa nu apara pe blog imediat. Nu este nevoie sa lasati un comentariu de mai multe ori. Va multumesc!