Deoarece otetul de mere are foarte multe beneficii pentru sanatate, si pentru ca anul acesta am avut o recolta bogata de mere, am zis sa incerc sa fac si otet de mere. Va fi un otet fermentat natural, nepasteurizat, cat mai bio.
Ingrediente:
5 kg mere, 5 l apa, 250 gr zahar
Mod de preparare:
Merele se spala, se scurg de apa si se taie cuburi, cu tot cu coaja. Se pun intr-un bidon mai mare, cu gura larga. Zaharul se dizolva in apa si se toarna peste mere. Se foloseste apa de fantana sau apa plata. Daca nu aveti, fierbeti si raciti apa de la robinet. Se leaga gura bidonului cu un tifon si se depoziteaza intr-un spatiu cald si intunecos. Se tine astfel aprox. 2 saptamani, timp in care merele vor fermenta si vor capata miros de otet.
In acest moment se strecoara compozitia printr-un tifon si se pune in bidonul spalat si curatat sau intr-un borcan mare. Se lasa inca doua saptamani sa fermenteze.
Cu timpul, la suprafata lichidului se va forma o membrana. Sunt culturile de bacterii sau "mama" cum i se spune. Cand aceasta membrana cade la fundul borcanului, inseamna ca otetul e gata. Se trage in sticle si se da la rece.
Se poate folosi imediat, sau in timp.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Pentru ca toate comentariile necesita aprobare, este posibil ca ele sa nu apara pe blog imediat. Nu este nevoie sa lasati un comentariu de mai multe ori. Va multumesc!