Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 13 februarie 2025

Kaiser de casa - piept de porc afumat

 



                            Denumirea de Kaiser vine din limba germana si inseamna "imparat". Numele complet este Kaiserfleisch care inseamna " carnea imparatului". Se face din piept de porc si e cea mai buna bucata de carne, demna de masa imparatului. Este o carne stratificata, alternand fasii de carne cu fasii de slanina.
                          Modul de preparare al Kaiserului este acelasi ca si la Pastrama de porc care se face din ceafa si la Muschiul file care se face din cotlet. adica, carnea se tine intr-un bait uscat format din sare, usturoi si amestec de condimente, pe gustul nostru. Dupa o saptamana se lasa la zvantat apoi se afuma. Se lasa cateva zile la maturat, apoi se poate consuma. Dupa mine, e cel mai gustos preparat.


 
                       Ingrediente:

                   1,5-2 kg piept de porc, 20-25 lg. sare neiodata, 200gr usturoi, 3 lg piper alb, 3 lg piper negru, 5 lg coriandru, 6 lg chimen, 1 lg cimbru, 1 lg maghiran, 1 lg nucsoara, 3-4 lg boia dulce, 1 lg boia iute optional.

                        Mod de preparare:

                   Intai se pregateste amestecul de condimente amestecand toate condimentele fin macinate. Se adauga sarea si usturoiul pisat. Cu jumatate din  acest amestec se unge pe toate partile  carnea fumos fasonata. Se pune intr-o tava mai adanca, se acopera cu un servet si se da la rece. Dupa doua zile se intoarce carnea si se unge cu amestecul ramas. Dupa alte doua zile se intoarce din nou carnea si se lasa la rece. Se intoarce carnea din doua in doua zile, timp de o saptamana.
                     Dupa acest timp se scoate, se rade de condimente cu dosul unui cutit si se lasa la zvantat. A doua zi se leaga si se pune la fum rece 3-4 zile, cate 2 fumuri pe zi.
                     Dupa afumare se lasa la aerisit si la maturat cateva zile. 
                     Se consuma ca atare, ca mezel crud uscat si afumat. Se poate folosi ca adaos, la sarmale sau alte mancaruri.
                     Cine doreste, poate sa-l fiarba dupa afumare, dar atunci va avea un preparat fiert, ce trebuie pastrat la frigider si consumat in cateva zile.
                     Kaiserul se pastreaza in spatii reci, bine aerisite.
                     Este delicios cu paine moale, de casa si ceapa rosie.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru ca toate comentariile necesita aprobare, este posibil ca ele sa nu apara pe blog imediat. Nu este nevoie sa lasati un comentariu de mai multe ori. Va multumesc!