Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 6 ianuarie 2025

Prajitura Craciunita

 




                       Este o prajitura de Craciun, marca Savori Urbane. Are o umplutura generoasa de fructe confiate, nuci si alune asezate pe un blat fraged cu cacao, iar deasupra, o crusta crocanta, ca o bezea. Totul, cu o aroma de scortisoara, cuisoare, nucsoara.



                           Ingrediente:

                      Foaie frageda: 150gr faina, 100 gr unt, 20gr cacao, 30gr untura, 40ml lapte, 2 galbenusuri, 60gr zahar pudra, 1 vf sare, 2 plicuri zahar vanilat
                      Umplutura: 4 oua+ cele 2 albusuri ramase, 650 gr fructe confiate, nuci, alune, stafide, caise, merisoare, 80 gr amidon, 300 gr zahar, 1 vf sare, 2 pliculete zahar vanilat, 2 lingurite amestec scortisoara, cuisoare, anason, nucsoara, ghimbir, cardamom ( amestec pentru turta dulce).

                           Mod de preparare:

                     Untura rece se amesteca cu restul ingredientelor pentru foaia frageda. Daca amestecul este nisipos, se adauga o lingura de lapte rece. Este un aluat fraged, ce nu trebuie framantat mult. Se infoliaza si se da o ora la rece.
                       Dupa acest timp, se intinde aluatul direct pe hartia de copt infainata si se trage in tava. Se da din nou la rece, 30 min.
                        Fructele uscate se amesteca cu nucile si alunele, apoi cu amidonul, vanilia si aromele de turta dulce.
                         Ouale intregi si albusurile se bat impreuna cu zaharul pana rezulta o spuma ferma. Se adauga mixul de fucte si nuci si se omogenizeaza incet, cu o spatula.
                          Se scoate foaia frageda din frigider si se intinde peste ea compozitia de oua si fructe. 
                         Se da la cuptor 45 min. la 180 grade, cu ventilatie. Dupa 10 min. se reduce temperatura la 160 grade. Cand e gata, se scoate din cuptor si se lasa in tava sa se raceasca. 
                          A doua zi se portioneaza cu un cutit bine ascutit.
                          Se savureaza cu muuulta placere!



Cotlet afumat - mschi file de casa

 



                            Cotletul afumat  este un mezel de casa, crud, uscat, afumat, fara alte adaosuri sau chimicale, fara grasime. Este un mezel de casa sanatos, pe care obisnuim sa-l facem in fiecare an.
                             Am pregatit bucata intreaga de cotlet, cam 2-2,5 kg si am baituit-o in bait uscat. Adica am frecat carnea cu un amestec de condimente si sare, fara nici un adaos de lichid.
                            Amestecul de condimente poate sa difere, in functie de gustul fiecaruia. Eu am ajustat putin , pentru gustul nostru, combinatia de condimente data de fetele de la Savori urbane. Iata despre ce e vorba:
             Cantitatile sunt in lingurite.

                 - 3 lg piper alb
                 - 3 lg piper negru
                 - 5 lg coriandru
                 - 6 lg chimen
                 - 1 lg cimbru
                 - 1 lg maghiran
                 - 1 lg nucsoara
                 - 2-3 lg boia
                 - 20-25 lg sare neiodata (pentru muraturi)
                 - 150 gr usturoi
                 - 1 lg boia iute, optional

              Se face amestecul din condimentele macinate fin. Usturoiul se piseaza si se adauga in amestecul de condimente. 
              Cotletele se curata de eventulale pielite si bucatele de carne ce atarna, apoi se freaca bine cu 1/3 din cantitatea de mirodenii si se da la rece. Se tine intr-o camara sau pivnita rece.
               A treia zi se scoate carnea, se freaca cu inca o treime din mirodenii, se intoarce si se da din nou la rece.
               A cincea zi se repeta operatia cu restul de condimente si se lasa iar in camara sau beci, la rece.
              A saptea zi se scoate carnea si se curata de condimente ( se rade cu un cutit) si se lasa peste noapte  sa se zvante bine. 
             A doua zi se leaga si se pune la fum.Se afuma cate 3-4 zile, 2-3 ore pe zi. Fum rece, de doua ori pe zi.
               Dupa afumare, se lasa 24 ore la aerisit intr-un loc racoros si ventilat, apoi se poate consuma.
                Se pastreaza agatat, in camara sau portionat, pus in pungi vidate si dat la congelator. Prefer varianta a doua de pastrare, pentru ca, in camara, se usuca foarte tare.




                           

duminică, 6 octombrie 2024

Orez cu lapte turcesc - sutlac

 





                           Orezul cu lapte este desertul copilariei, nu cred ca e persoana care sa nu faca si sa nu-i placa orezul cu lapte. Cu zahar caramelizat, cu scortisoara, cu fructe din dulceata sau compot, cu fructe uscate este servit si adorat de toata lumea. 
                            De data asta, am facut ceva un pic mai deosebit, orezul cu lapte  in varianta turceasca. Este mult mai cremos, iar deasupra are acea crusta crocanta ce pare a fi arsura, dar nu este. Este mai mult o budinca de orez cu lapte. Se serveste rece, adar e delicios si cald.




                     Ingrediente:

                200 gr orez, 1 l lapte, 2 ling amidon, 150 gr zahar, 2 galbenusuri, 450 ml apa, vanilie.


                    Mod de preparare:

                Orezul se fierbe in apa pana la consistenta al dente. Se acopera vasul cu un capac si se da deoparte. 
                 Intr-un vas se amesteca galbenusurile cu zaharul, vanilia si jumatate din cantitatea de lapte si se pune pe foc.  Cu cealalta jumatate, se dilueaza amidonul si se adauga peste laptele cu galbenusuri cand acestea clocotesc. Se fierbe, amestecand mereu pana se ingroasa ca o budinca.
Se ia de pe foc si se amesteca cu orezul fiert. 
                Se pune intr-un vas termorezistent sau in forme mici, individuale, de ceramica. Vasul/ vasele se pun intr-o tava mai adanca, care se umple pe jumatate cu apa. 
                Se da totul la cuptorul preancalzit la 200 grade. Se coace aprox. 20 min. pana se formeaza acea crusta maronie deasupra.
                 Se scoate din cuptor si se lasa la racit, apoi se serveste.
                 Daca nu aveti rabdare sa se raceasca complet, e bun si caldut.

Aperitiv cu crema de branza si sfecla rosie

 



                        Este un aperitiv foarte gustos si aspectuos. In blat am adaugat arahide sarate, iar combinatia cu  crema de branza cu sfecla rosie e minunata! Poate fii servit ca aperitiv sau ca gustare, in loc de sandvis.



 
                         Ingrediente:

                    Blat: 6 oua, 6 ling. ulei, 3 ling. smantana, 6 ling. faina, 1 praf de copt, 50 gr arahide sarate.
                    Crema : 200 gr branza de vaci bine scursa, 1 sfecla rosie sau 2 mai mici, sare, piper, chimen macinat, seminte de chimen pentru deasupra


                       Mod de preparare:

                  Pentru blat, se freaca galbenusurile cu sare si ulei. Se adauga smantana, apoi faina amestecata cu praful de copt si arahidele maruntite. Se omogenizeaza totul. Albusurile se bat spuma tare, cu un praf de sare si se incorporeaza incet in compozitia de galbenusuri.
                  Se toarna totul in tava tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor. Se coace pana ce blatul e frumos crescut si usor rumenit. Se face proba scobitorii.
                  Pana ce blatul se raceste, se face crema. Sfecla se fierbe sau se coace in cuptor. Dupa ce s-a racorit, se curata de coaja si se taie cubulete. Cu ajutorul unui mixer se mixeaza pana se obtine un piure fin. Se amesteca cu branza de vaci bine scursa de zeama, adaugand sare, piper si chimen dupa gust. Cine doreste, poate sa adauge si putin hrean ras.
                  Blatul se taie in doua si se umple cu crema rezultata. Se opreste putin pentru a intinde si deasupra, apoi se presara seminte de chimen.
                  Se da la rece pana in momentul servirii.



joi, 18 iulie 2024

Piept de pui in sos gorgonzola

 






                        Pe canicula asta ne dorim sa stam cat mai putin in bucatarie, cu aragazul pornit. Dar trebuie sa si mancam, asa ca iata o reteta rapida, simpla, dar foarte gustoasa.



                        Ingrediente:

                 500 gr piept de pui, 500 ml smantana pentru gatit, 250 gr branza gorgonzola, sare, piper, usturoi granule, cimbru.


                       Mod de preparare:

               Pieptul de pui se taie felii si se condimenteaza cu sare, piper, usturoi granulat si cimbru. Feliile se rumenesc la tigaie sau se dau la cuptor. Eu le-am bagat la cuptor cu functia Air Fryer cateva minute. 
               In acest timp am pregatit sosul. Smantana de gatit se incalzeste pana la fierbere. Se adauga branza gorgonzola si se lasa pe foc pana se topeste si se omogenizeaza totul. Daca e nevoie se mai adauga un pic de sare si piper. 
               Se adauga bucatile de carne in sos si se mai lasa sa dea cateva clocote, apoi se opreste focul.
                Se serveste cald, ca atare, sau cu o mamaliguta alaturi.