Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 13 noiembrie 2023

Tarta cu pere

 




                     Anul acesta perii mei au fost foarte darnici, asa ca nu puteam lasa sa treaca toamna fara sa pregatesc un desert de sezon. Se gasesc pere si in comert, dar parca nu sunt la fel de dulci si aromate ca cele din gradina. Astfel, am pregatit aceasta tarta cu pere foarte aromata, crocanta la exterior, pufoasa la interior.
                     Este desertul perfect al unui weekend de toamna, alaturi de o ceasca cu cafea.



                          Ingrediente:

                    Aluat: 300gr faina, 200 gr unt, 8 ling apa rece, 1 vf sare, 1 ling zahar, 1 zahar vanilat
                     Umplutura : 1kg pere, 200 gr zahar brun, 1 zahar vanilat, 1 stea anason pisata fin, 2-3 cuisoare pisate, 1 praf scortisoara, 50 gr unt, 4 ling amidon, zeama de la o lamaie.


                        Mod de preparare:

                   Faina se amesteca cu zaharul, sarea, zaharul vanilat. Se adauga untul rece, taiat cubulete. Se amesteca totul pana rezulta o compozitie nisipoasa care se leaga adaugand treptat apa. Aluatul astfel obtinut se da la rece pentru o ora.
                   In acest timp se pregateste umplutura. Perele se curata de coaja si de cotor si se taie cuburi. Pe masura ce se taie, se stropesc cu zeama de lamaie sa nu se oxideze. Se pun intr-un bol impreuna cu zaharul, amidonul si restul aromelor. Se amesteca totul bine.
                   Se scoate aluatul din frigider si se imparte in doua parti: una mai mare si una mai mica.
                   Tarta se coace intr-o forma de tort cu pereti detasabili. Din bucata mare de aluat se intinde o foaie care sa acopere baza si peretii formei. 
                   Se toarna perele si deasupra se presara cele 50 gr unt taiat cubulete. 
                   Din bucata mica de aluat se intinde o foaie cu care se acopera tarta. Se strang cu degetele  marginile celor doua foi ca sa se lipeasca.
                    Se da la cuptor pana tarta e frumos rumenita deasupra.
                    Se scoate, se pudreaza cu zahar pudra vanilat si se lasa in forma sa se raceasca complet. Cand e rece, se scot marginile formei si se muta tarta pe un platou. Se lasa sa stea o ora la frigider, apoi se poate portiona.
                 

Aripioare de pui dulci-picante

 





                         Este o friptura cu o carne frageda si suculenta ce are pe exterior o crusta crocanta cu un minunat gust dulce- picant. Se fac foarte usor si repede si dispar din farfurie si mai repede.




                          Ingrediente:

                  500 gr aripi de pui, 50 ml ulei, 10 ling vin rosu, 3 ling miere, 3 ling sos de rosii, sare, piper, boia, usturoi granule, fulgi de chilli


                         Mod de preparare:

                    Aripioarele de pui se spala, se curata si se taie in trei, daca e cazul, daca nu, in doua. Varful se arunca.
                    Intr-un bol se amesteca mierea,vinul, uleiul, sosul de rosii si condimentele. 
                    Se adauga aripioarele in sosul format si se amesteca bine sa le cuprinda pe toate. Se acopera cu un capac si se lasa astfel 1-2 ore sau de seara pana a doua zi.
                    Aripile se scot din marinata si se pun intr-o tava. Deasupra se stropesc cu sosul ramas si se dau la cuptor. Se tin aproximativ o ora, pana sunt bine facute si rumene. 
                    Se servesc calde, cu piure de cartofi.




luni, 30 octombrie 2023

Pulpe de pui la cuptor in sos de mustar

 






                           Este o friptura de pui frageda si suculenta, plina de arome. Carnea se lasa la marinat 1- 2 ore in sosul de mustar, apoi se gateste impreuna cu marinada, rezultand un delicios sos. Veti avea o mancare savuroasa, aromata si delicioasa. Daca faci odata aceasta friptura, sigur vei dori sa o repeti.



                           Ingrediente:

                    4-5 pulpe de pui intregi, 400 ml iaurt gras ( daca e grecesc si mai bine), sare,piper, 1 ling. mustar de Dijon, 1 ling. mustar boabe frantuzesc, sare, piper, usturoi granulat.

                         Mod de preparare:

                    Pulpele de pui se spala, se curata si se taie in doua, separand partea superioara de cea inferioara.
                    Iaurtul se amesteca cu sare, piper, usturoi granulat, apoi se adauga ambele feluri de mustar. Se amesteca totul bine si se adauga pulpele de pui. Se amesteca din nou, astfel ca marinada sa cuprinda peste tot pulpele de pui. Se acopera cu o folie si se lasa astfel 1- 2 ore sau de seara pana a doua zi.
                   Pulpele se pun intr-o tava cu o lingura de ulei, iar deasupra se toarna marinada ramasa. 
                   Se da totul la cuptor pana pulpele sunt bine facute.
                   Se serveste cu cartofi sote si salata de sezon.






duminică, 29 octombrie 2023

Prajitura cu alune, ciocolata si frisca

 





                         Este o prajitura delicioasa cu un blat crocant de bezea cu alune uns din belsug cu Nutella, o crema fina de vanilie si un strat generos de frisca. O combinatie din care rezulta un desert fin, aromat, cremos si savuros. 
                         Modul de preparare este unul simplu, desi produsul final pare foarte sofisticat. Va povestesc mai jos despre ce e vorba.




                          Ingrediente:

                    Blat: 7 albusuri, 7 ling zahar, 7 ling. alune macinate, 3 ling. faina, 1 praf de copt, 1 vf. sare, 1 cana alune tocate grosier, +400 gr Nutella
                    Crema : 7 galbenusuri, 3 ling. amidon, 7 ling. zahar, 300 ml lapte, 300 ml smantana pentru frisca, 1 zahar vanilat.
                    Deasupra: 300 ml smantana pentru frisca, 1-2 ling. alune macinate, fulgi de ciocolata





                          Mod de preparare : 

                   Se tapeteaza o tava cu hartie de copt si se presara in ea alunele tocate grosier.
                   Albusurile se mixeaza cu un praf de sare pana se intaresc si se tin de paletele mixerului. Se adauga zaharul si se mixeaza in continuare pana se topeste. Rezulta o bezea lucioasa, tare. Se adauga alunele macinate si faina amestecata cu praful de copt. Se incorporeaza totul cu o lingura de lemn, cu miscari lente, de jos in sus. 
                    Compozitia se toarna in tava tapetata cu hartie de copt, peste alune. 
                    Se da totul la cuptorul dinainte incalzit. Se coace pana blatul e frumos crescut si trece proba scobitorii.
                    Se scoate din tava si se lasa la racit, pe un gratar.
                    Cand e rece, se unge cu Nutella sau Finetti pe partea cu alunele.
                    Galbenusurile se freaca cu zaharul si zaharul vanilat. Se adauga amidonul, apoi laptele, amestecand incet sa nu se faca cocloase. Cand totul s-a omogenizat, se pune pe foc amestecand mereu. Se fierbe pana se ingroasa ca o smantana. Se ia de pe foc si se lasa la racit.
                     Cand budinca e rece, se amesteca cu frisca batuta si se intinde peste Nutella. 
                     Se bate si restul de frisca si se pune peste crema. Daca aveti smantana pentru frisca neandulcita, adaugati 2-3 ling. zahar tos. Smantana mea a fost dulce, nu am mai adaugat nimic.
                     Deasupra se presara alune macinate si fulgi de ciocolata.
                     Se da totul la frigider cateva ore, apoi se poate taia cu un cutit ascutit si ud.



                   

duminică, 15 octombrie 2023

Prajitura umeda cu mure

 



                         Nu am cuvinte sa va spun cat de fina, aromata si delicioasa este aceasta prajitura! Nu este un simplu pandispan cu fructe, nici un chec inecacios. Este un blat pufos si umed, usor aromat, completat de fructele dulci si parfumate.
                         Am gasit aceasta reteta pe blogul Inei Niculescu si m-a cucerit din prima. Ea a facut-o cu afine, eu cu mure. E la fel de gustoasa si cu capsuni, zmeura, visine, coacaze. Indiferent de fructe, cum spunea Ina, pufosenia asta se topeste in gura si dispare rapid din farfurie. Sa stiti ca asa este! Incercati-o si nu veti regreta.



                         Ingrediente:

              6 oua, 200 gr zahar, 250 gr iaurt grecesc, 100 ml ulei, 250 gr faina, 1 zahar vanilat, un pic de coaja de lamaie, sare, 1 praf de copt, 300 gr mure

                      Mod de preparare:

              Albusurile se separa de galbenusuri. Intr-un bol se amesteca galbenusurile cu uleiul, apoi cu iaurtul. Se adauga coaja de lamaie si vanilia si se omogenizeaza totul.
             Albusurile se bat spuma tare, cu un praf de sare. Se adauga treptat zaharul si se bate in continuare pana rezulta o bezea tare si lucioasa. 
             In bezeaua astfel obtinuta se adauga amestecul de galbenusuri si se amesteca incet, cu o paleta. La urma se incorporeaza faina amestecata cu praful de copt.
             Compozitia se toarna in tava tapetata cu hartie de copt. Deasupra se presara murele.
             Se da totul la cuptorul incins dinainte pentru 35- 40 min., pana trece testul scobitorii.
             Se scoate din tava si se lasa pe un gratar la racit, apoi se portioneaza.
             Se poate pastra mai multe zile in cutii ermetic inchise, la loc racoros.